• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri agricole
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Declarația pe propria răspundere – OBLIGATORIE pentru fermieri! Ce spune noua Ordonanță Militară!

    agrointeligenta.ro agrointeligenta.ro -

    Declarația pe propria răspundere devine, de astăzi – miercuri – 25 martie, obligatorie pentru toți producătorii agricoli care părăsesc locuința/gospodăria pentru a desfășura lucrări sau activități agricole sau pentru a comercializa produse agroalimentare. Ordonanța Militară nr. 3/24.03.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial azi-noapte și permite circulația fără resctricții a fermierilor, cu condiția ca aceștia să poate justifica motivul deplasării în afara domiciliului.

    Citiți și: NOUA ORDONANȚĂ MILITARĂ! Circulația fermierilor – permisă fără restricții pe baza declarației pe propria răspundere!

    Noua Ordonanță Militară interzice circulația cetățenilor dacă aceasta nu se face în câteva scopuri bine stabilite, prevăzute în actual normativ ca excepții de la restricții. Astfel, la articolul 1, alin. h și i, excepțiile prevăzute pentru interzicerea circulației vizează „deplasarea pentru realizarea de activități agricole” și  ”deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare”.

    În cazul în care sunt opriți de către forțele de ordine, producătorii agricoli trebuie să justifice unde merg. Verificarea motivului deplasării se face prezentând fie o legitimație de serviciu sau o adeverință de la aNgajator, fie o declarație pe propria răspundere completată în prealabil. Aceast declarație este prevăzută în Ordonanța Militară ca act doveditor pentru ”persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil”.

    Ce trebuie să conțină declarația pe propria răspundere

    Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă informații esențiale numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. Documentul poate să fie printat și completat olograf (de mână), scris integral de mână sau în foto/scanare pe telefon sau tabletă.

    La fel ca și până acum, trebuie să aveți asupra dvs. actul de identitate și este recomandat, dacă sunteți producător agricol să aveți și acte doveditoare pentru activitatea pe care o desfășurați, precum certificatul de producător.

    Ce spune Ordonanța Militară despre circulația fermierilor

    Ordonanță militară

    🔴Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
    b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
    c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
    e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
    f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
    g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
    h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
    i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

    (…)

    Art. 4. – (1) Pentru verificarea motivului deplasării:
    a) angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator;
    b) persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
    (2) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute la alin.(1), se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
    (3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
    (4) Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.
    (5) Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 12.00.”

    Model de declarație pe propria răspundere – MODEL_Declaraţie_pe_propria_răspundere

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Abonare gratuită la știri

    Te-ar mai putea interesa

    Vânătoarea mistreților a fost oprită pe perioadă nedeterminată! Noua Ordonanță Militară nu închide piețele! Anunțul făcut de Ministrul Afacerilor Interne! Producător de ambalaje: ”Pot ajuta micii fermieri cu lădițe din carton pentru legume!”

    Ultimele știri

    De vorbă cu fermierii, episodul 2: ”Nu vă faceți griji! Avem capacitate de producție foarte mare!” MADR, ANSVSA, ce păziți? A intrat în România carne de pui cu risc de Salmonella, la preț de dumping, din Polonia! SUBVENȚIA APIA TĂIATĂ CU 70%! FERMIERII REVOLTAȚI: ”NU NE-A CONSULTAT NIMENI!”

    Căutare în articole