• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri agricole
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AȘA DA! Un primar TAIE TAXELE pentru micii fermieri care își vând producția în oraș!

    agrointeligenta.ro agrointeligenta.ro -

    Model de urmat de către toți primarii din România! Un cunoscut edil a decis să vină în sprijinul fermierilor care își vând producția agricolă în oraș. Producătorii agricoli autorizaţi sau asociaţi din judeţul Maramureş vor putea să-şi comercializeze bunurile agroalimentare şi cele de fermă pe piaţa organizată beneficiind de susţinerea administraţiei municipiului Baia Mare, a declarat joi, pentru Agerpres, primarul Cătălin Cherecheş.

    Acesta a subliniat că fermierii autorizaţi vor beneficia de reduceri substanţiale în închirierea unor spaţii din pieţele agroalimentare, iar în cazul târgurilor organizate de producători, taxele vor avea valoarea simbolică.

    „Încercăm în fiecare sezon de primăvară să încurajăm prezenţa pe piaţa urbană a principalilor producători agricoli, mici fermieri şi chiar producători individuali în a-şi valorifica recolta sau produsele în nume propriu. Susţinerea noastră constă în acordarea de spaţii în principalele pieţe agroalimentare din municipiul Baia Mare, taxe simbolice pe închirierea unor mese necesare vânzării produselor, dar şi taxe modice pentru fermierii care participă la târgurile de produse tradiţionale sau ecologice locale. Ne dorim ca fermierii de toate categoriile din judeţul Maramureş să-şi valorifice eficient produsele, vânzând în nume propriu şi nu prin intermediul unor magazine sau alţi comercianţi, majoritatea neavând nimic cu agricultura. Ştim că cetăţenii din Baia Mare apreciază bunurile fermierilor şi de aceea căutăm tot felul de măsuri care să încurajeze prezenţa acestora pe piaţă”, a spus Cătălin Cherecheş.

    În judeţul Maramureş există peste 400 de mici şi mari fermieri autorizaţi care produc bunuri alimentare ce ajung pe piaţa organizată sau în bucătăriile unor lanţuri hoteliere locale.

    „Avem peste 400 de fermieri autorizaţi, unii de talie mare, medie sau mică, toţi producând bunuri alimentare foarte căutate pe piaţa locală. Legumicultori, pomicultori, crescători de animale, apicultori, patiseri, fiecare încearcă să vină pe piaţă sau la târgurile organizate cu cele mai bune produse. Orice susţinerea din partea autorităţilor locale este de mare ajutor pentru că din producţie abia reuşim să ne asigurăm banii pentru următorul an în pregătirea recoltelor (…) Uimitor e că după aproape 20 de ani, de stagnare, legumicultura din Maramureş cunoaşte o adevărată renaştere, iar fermierii au făcut investiţii serioase în achiziţionarea sau arendarea de noi terenuri, iar piaţa a devenit foarte atentă, cumpărătorul individual sau restaurantele solicitând produse locale”, a spus, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Agricole Judeţene, Virgil Ţânţaş.

    Conform acestuia, fermierii din judeţ asigură piaţa locală cu produse lactate şi derivate, legume, fructe, produse din carne, sucuri naturale, miere de albină, produse de patiserie şi panificaţie.

    În municipiul Baia Mare mai funcţionează câteva magazine de legume-fructe, gestionate de foşti lucrători în domeniu, iar Primăria Baia Mare a investit recent 1,2 milioane de euro în amenajarea unei pieţe de en-gros, destinată fermierilor din judeţ, dar şi celor din ţară, piaţă care se deschide pe durata verii, zilnic la ora 4,00. De asemenea, primăria a mai modernizat în ultimii ani trei din cele cinci pieţe agroalimentare aflate în administraţie.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Abonare gratuită la știri

    Te-ar mai putea interesa

    9 MARTIE: ÎNTÂLNIRE DE GRAD 0 LA BUCUREȘTI PE TEMA AGRICULTURII DIGITALE! Ajutor de stat bugetat cu 60 de milioane lei pentru crescătorii de animale! Laptele fermelor de vaci, colectat de o nouă fabrică de lactate 100% românești!

    Ultimele știri

    Ministrul Adrian Oros: Gospodarii vor primi porcii de Crăciun gratis de la marile ferme de suine! Igor Dodon a obținut ieftinirea motorinei pentru fermierii din Republica Moldova! Procedura prin care crescătorii de animale pot primi adeverința pentru APIA de la asociație!

    Căutare în articole