Ştiri agricoleViaţa la ţară

Tai porcul de Crăciun? Iată ce noi reguli ANSVSA au intrat în vigoare!

Sursa foto: sunphoto.ro

Apropierea sărbătorilor de iarna este caracterizată de o creștere a numărului de porci sacrificați. Pentru a evita răspândirea virusului pestei porcine africane (PPA), Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus o serie de măsuri de prevenire, supraveghere și control al bolii, iar Agrointeligența -AGROINTEL.RO vă prezintă care sunt aceste măsuri derulate de ANSVSA mai ales cu privire la sacrificarea porcilor în preajma Crăciunului.

În gospodăriile populației:

  • verificarea respectării normelor sanitar-veterinare privind identificarea și înregistrarea animalelor;
  • intensificarea controalelor în vederea interzicerii creșterii extravilane (stâne, cantoane, societăți agricole, alte clădiri dezafectate etc.);
  • în cazul, în care proprietarul de animale constată:– înainte de sacrificare, apariția unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, pielea se înroșește, apoi devine cianotică, arcuire a spatelui, mers greoi, vomă cu sânge, diaree cu sânge, etc)
    sau/și
    – după sacrificarea animalului, existența unor modificări ale organelor interne și anume: splina mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii, acumulări de lichide în cavități, etc.
    se va anunța de îndată medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

În pensiuni și puncte gastronomice locale:

  • este obligatorie efectuarea efectuarea cu 24 de ore a examenului ante-mortem, și ulterior al celui post-mortem;
  • în zona de tăiere trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării cărnii și organelor, ceea ce implică obligatoriu existența unei surse de apă potabilă rece și caldă, un recipient pentru colectarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman.
  • în zona în care are loc tranșarea cărnii trebuie luate măsuri pentru evitarea contaminării, ceea ce implică obligatoriu existența unei surse de apă potabilă rece și caldă și facilități corespunzătoare;
  • carnea tranșată și organele trebuie manipulate și depozitate în condiții igienice, inclusiv la temperatură controlată, de către persoane cu stare de sănătate și de igienă personală corespunzătoare, astfel încât să fie evitat orice risc de contaminare cu agenți fizici, chimici și microbiologici, respectiv pentru a nu compromite siguranța cărnii și a organelor.

În fermele comerciale:

  • verificarea modului de sacrificarea porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA. Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar.
  • verificarea modului de respectare a cerințelor legislației Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine, precum și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA.

De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie județene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne.

  • verificarea modului de respectare a cerințelor legale aplicabile comerţului cu carne proaspătă și produse din carne, ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA.

În cazul mișcării animalelor:

  • intensificarea controalelor privind circulația și respectarea prevederilor privind mișcarea porcilor, a cărnii și produselor din carne de porc;
  • intensificarea controalelor rutiere în vederea descurajării comerțului ilegal de porcine și produse provenite de la acestea;
  • informarea populației cu privire la evitarea achiziționării de animale și produse provenite de la acestea de la persoanele neautorizate și fără documente sanitar – veterinare.

Este interzisă punerea în consumul uman a cărnii de porc care nu a fost supusă examenului pentru detectarea Trichinella spp., iar carnea provenită de la porcinele infestate cu Trichinella spp. se declară improprie consumului uman și se elimină în conformitate cu legislația sanitară veterinară în vigoare.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor


Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!